1. Obiectul Regulamentului
Acest regulament stabilește termenii și condițiile de participare în campania „Vara, banii muncesc în locul tău”, prin care Fagura va recompensa investitorul cu cel mai mare volum total de investiții active realizate pe platforma Fagura în perioada campaniei (1 iulie 2025 – 30 septembrie 2025), cu un premiu în valoare de 1.000 EURO.
2. Organizatorul Campaniei
Campania este organizată și administrată de compania Fagura (deținător al platformelor Fagura.com și Fagura.ro). Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament sau de a suspenda campania, cu informarea prealabilă a participanților prin website-ul oficial.
3. Perioada Campaniei
Campania se desfășoară în perioada:
📅 1 iulie – 30 septembrie 2025, ora 23:59 (EET)
Investițiile realizate în afara acestei perioade nu vor fi luate în calcul pentru clasamentul campaniei.
4. Eligibilitate
Pot participa la campanie toate persoanele fizice și juridice care:
✔️ Au un cont activ de investitor pe Fagura.com sau Fagura.ro, indiferent dacă din poziția de Persoană Fizică sau Persoană Juridică.
✔️ Alimentează și investește suma. În cazul în care are retrageri pe unul dintre conturi, suma retrasă va fi scăzută din suma totală (de ex: alimentare de 10 mii euro și a investit efectiv 8 mii, retrageri 500 euro, se va calcula 7,5 mii euro investite);
✔️ Acceptă publicarea Numărului lor identificator unic din platformă (ID) și Inițialele numelui în clasamentul public Top Investitori ai verii 2025.
📌 Nu este necesară nicio înscriere suplimentară – toate conturile care investesc în perioada campaniei sunt incluse automat.
📌 Nu pot participa la campanie asociații sau angajații Fagura, indiferent de entitatea juridică sub care activează (Fagura OU, OCN Fagura Marketplace SRL, Fagura Finance SRL sau FaguraLab SRL), precum și rudele acestora de gradul I.
📌Clasamentul se va calcula în funcție de volumul total al investițiilor efectuate activ în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2025 (atât pe Piața Primară cât și pe cea Secundară), care provin din alimentări noi. De exemplu, dacă investitorul la începutul campaniei are în cont 1000 de euro și îi investește, această investiție nu va fi luată în calcul pentru că nu provine dintr-o alimentare a contului făcută în perioada campaniei.
5. Mecanismul Campaniei
🏆 La finalul campaniei, investitorul cu cel mai mare volum cumulat de investiții active efectuate în perioada 1 iulie – 30 august 2025 va primi un premiu în valoare de 1 000 EURO, care va fi transferat direct în contul său Fagura (contul unde are regiunea primară selectată la crearea contului) până la data de 15 octombrie 2025.
📊 Pentru transparență, Fagura va publica pe website un clasament actualizat zilnic cu Top 10 investitori (în baza Numărului lor identificator unic din platformă), vizibil pentru toți utilizatorii. Acesta va afișa poziția și volumul cumulat de investiții în perioada campaniei.
În caz de egalitate la suma totală investită, se va lua în considerare:
- Data calendaristică a realizării ultimei investiții – va câștiga cel care a atins primul suma.
- Dacă egalitatea persistă, se vor premia ambii participanți în mod egal (500 EURO fiecare).
6. Campanie desfășurată pe ambele platforme
Campania „Vara, banii muncesc în locul tău” se desfășoară unificat pe ambele platforme Fagura.com și Fagura.ro. Toți investitorii care efectuează investiții active în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2025, indiferent de platforma folosită, participă în cadrul aceleiași campanii și concurează în același clasament general.
✔️ Termenii și condițiile sunt identice pentru utilizatorii ambelor platforme;
✔️ Clasamentul este unic, iar rezultatele sunt determinate de volumul total cumulat de investiții efectuate activ, indiferent dacă acestea au fost realizate prin Fagura.com sau Fagura.ro;
✔️ Se va acorda un singur premiu, în valoare de 1.000 EURO, câștigătorului aflat pe primul loc în clasamentul general;
📌 În cazul în care un utilizator folosește ambele platforme, investițiile sale vor fi cumulate automat în clasament, conform contului său unic de investitor.
7. Condiții Generale
📌 Nu sunt eligibile pentru campanie sumele doar alimentate în cont, dar nealocate în împrumuturi.
📌 Participarea la campanie implică publicarea Numărului identificator unic din platformă în clasamentul Top Investitori ai verii 2025 (fără dezvăluirea altor date cu caracter personal precum nume, adresă de email sau telefon).
📌 Premiul nu este transferabil și nu poate fi schimbat în altă formă (bunuri, reduceri, etc.). Suma de 1.000 EUR acordată câștigătorului va putea fi utilizată exclusiv pentru investiții pe platforma Fagura, conform termenilor generali ai contului de investitor.
📌 Campania nu se cumulează cu alte promoții care vizează investitorii, dacă acestea prevăd recompense directe în numerar.
8. Alte Dispoziții
➡️ Prin realizarea investițiilor în baza criteriilor descrise în acest regulament, fiecare investitor de pe Fagura care întrunește condițiile participă în cadrul promoției.
➡️ Fagura își rezervă dreptul de a investiga orice tentativă de fraudare a sistemului și de a exclude participanții în caz de comportament incorect.
➡️ Orice eventuale dispute vor fi soluționate de organizator, în conformitate cu legislația în vigoare.
➡️ În funcție de reședința fiscală a investitorului, Fagura va reține la sursă impozitul din valoarea premiului.