De 3 ani suntem un trio cu bani

Fagura.com, prima platformă de crowdlending din România și Republica Moldova, împlinește azi, 17 mai, trei ani de la lansarea oficială. În acest timp, comunitatea Fagura a crescut la 1,67 milioane euro investite prin platformă și a generat profit de 250 mii de euro pentru investitori.

Cu ocazia a trei ani de activitate, Fagura anunță două lansări – Secondary Market și aplicațiile mobile. Secondary Market este o piață secundară dedicată investitorilor, care doresc să facă exit sau să își crească mai rapid portofoliul de investiții. Iar pentru gestionarea mai simplă a investițiilor, lansăm zilele următoare și aplicațiile mobile Fagura (pentru iOS și Android), instrumentul care va aduce investițiile și mai aproape, și mai accesibile, la un click distanță de pe telefonul mobil.

„Nu ne oprim la aceste realizări, iar lansările pe Fagura vor continua. Vara începe cu credite pentru IMM & Startups și continuă cu alte proiecte ambițioase. Suntem în proces de licențiere în România ca să deschidem platforma și pentru finanțarea antreprenorilor din România. Ne propunem să dezvoltăm un community digital bank, creat pentru a facilita accesul la finanțare pentru Europa de Est și investiții pentru cei din diasporă”.

Tudor Darie, CEO Fagura.

Fagura.com este prima platformă de P2P lending (investiții alternative în împrumuturi), înregistrată în Estonia și lansată la etapa de test în R. Moldova, cu un scoring automatizat ce permite luarea deciziilor în mai puțin de 1 secundă.

Astăzi comunitatea Fagura numără peste 800 de investitori și 1200 de împrumutați, cu un proces de de accesare a unui împrumut sau investiție 100% online. 

Fagura.com a fost lansat în 2019, devenind un proiect premiat în domeniul Fintech la mai multe evenimente din R. Moldova și România: Brandul anului în FinTech, 2020 și 2021 (Moldova), Startup-ul cu cel mai mare impact, 2020 (Moldova), Top 3 best FinTechs, 2019 (România). În 2021, Fagura a fost în Top 100 Next Global Companies 2021 de Revista britanică Global Finance & Finance Reviews.

Investiția în proiecte de finanțare participativă implică riscuri, inclusiv riscul pierderii parțiale sau integrale a fondurilor investite. Investiția dvs. nu este acoperită de schemele de garantare a depozitelor stabilite în conformitate cu Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului. De asemenea, investiția dvs. nu este acoperită de schemele de compensare a investitorilor stabilite în conformitate cu Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

Este posibil ca investiția dumneavoastră să nu genereze niciun venit. Acesta nu este un produs de economisire și vă sfătuim să nu investiți mai mult de 10% din capitalul dumneavoastră net în proiectele de finanțare participativă. Este posibil să nu puteți vinde instrumentele de investiții atunci când doriți. Dacă sunteți în măsură să le vindeți, este posibil totuși să înregistrați pierderi.